Plouă... Ce fenomen minunat. Parcă cerul ar plânge pentru problemele noastre...
Un sentiment de melancolie îmi învăluie întreg sufletul. Fiecare strop mărunt şi rece, ce ajunge pe faţa-mi palidă, mă face să tresar, dându-mi fiori.
Plimbându-mă prin ploaie pot visa cu ochii deschişi, pot plânge fără să mă întrebe toată lumea ce am, pur şi simplu ar putea crede că sunt uda datorită stropilor.
Fiori reci, o dragoste de mult pierdută, sau poate, mai bine zis, niciodată avută, fericirea ce o trăiesc în prezent, şi toate sentimentele posibile se înghesuie să iasă la suprafaţă, să evedeze şi să îşi vadă de drum.
Aş lasă totul să plece din viaţa mea, mai puţin fericirea pe care o trăiesc în prezent. Nu l-aş lasă să-l plece, decât dacă ar vrea. Pentru că fericirea mea e el. Iar dacă el e fericit, atunci ...sunt şi eu.
Dar nu pleacă, e aici, cu mine, mereu.
Te iubesc Robert! ;x
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu