Confuză...

Trebuie să recunosc că sunt confuză. Pentru că de vreo două zile am impresia că te deranjez, ca nu ai timp de mine, iar chestia asta ma deranjează enorm.
Aş prefere să-mi spui totul în faţă decat să mă minţi că îţi pasa.
Urăsc mincinoşii! Mereu i-am urât, mereu îi voi urî.
Iar acum, mi-e teamă că tot ce simt pentru tine se va stinge. Dar nu cred, pentru că nu pot. Îmi este imposibil. Nu sunt perfectă. Voi plânge...
E tot ce ştiu. Că va durea, şi că totul e din vina mea. Pentru că ştiam că aşa va fi, şi de atâtea ori mi-am promis că nu-mi voi mai pune fericirea în mâinile nimănui, dar credeam că tu eşti altfel. Dar oare chiar eşti?
Îmi doresc să ştiu. Dar nu minciuni, vreau doar adevărul. Sunt sătulă de minciuni.


Nu cred că am cuvinte să descriu ce simt acum. Mereu eşti ocupat. Mereu ai ceva de făcut atunci când eu vreau să vorbesc cu tine.
Mereu când viaţa pare roz, voi ajunge inevitabil in genunchi in moloz. Şi aşa e.